Accident

Căruțaș în comă, după ce calul l-ar fi lovit cu copita în cap

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a ajuns în comă la Spitalul Județean Suceava, cel mai probabil după ce a fost lovit cu copita în cap de propriul cal. Bărbatul, Aurel A., din comuna Zamostea, a ajuns la spital marți, în jurul orei 18.00, după ce a fost găsit inconștient la marginea drumului.
În urma verificărilor efectuate de polițiști rezultă că, în jurul orei 16.30, bărbatul se întorcea cu căruța acasă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. El a fost găsit chiar de ginerele său, Vasile H.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „din declarația ginerelui s-a stabilit că socrul său avea obiceiul ca atunci când era sub influența băuturilor alcoolice să bată calul și este posibil ca acesta să-l fi lovit cu copita în zona capului”.
Bătrânul a fost diagnosticat cu traumatism vertebral cervical și transsecțiune medulară.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 13 de Poliție Rurală Siret, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care au survenit leziunile.

Recomandări

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Ambulanță cu pacient, cu girofarurile în funcțiune, lovită de un șofer care nu a oprit la indicatorul ”Stop”