Programul extins al Serviciului de evidență a persoanelor Suceava a fost valorificat de 16 suceveni care și-au pierdut cărțile de identitate sau cărora le-a expirat acest document. Șeful serviciului, Maricel Caba, ne-a declarat că, sâmbătă, au fost eliberate 16 cărți de identitate. Motivul pentru care cei 16 s-au prezentat, sâmbătă, la Serviciul de evidență a persoanelor a fost acela că fără carte de identitate sau buletin nu-și pot exercita dreptul de vot. Cărțile de identitate sau adeverințele provizorii de identitate s-au putut obține și astăzi, în ziua votului, ghișeele serviciului fiind deschise de la ora 7.00 până la ora 21.00, la fel ca și secțiile de votare. Astăzi, până la ora 11.00, nu s-a prezentat nici un solicitant.