Președintele Traian Băsescu l-a primit, vineri, la Cotroceni, pe Cardinalul Renato Raffaele Martino, care i-a oferit șefului statului român două medalii din partea Sfântului Scaun, cu efigii ale Papei Ioan Paul al II-lea și Papei Benedict al XVI-lea, informează Administrația prezidențială.
„De asemenea, Excelența Sa Nunțiul Apostolic, Monseniorul Francisco-Javier Lozano, i-a prezentat președintelui României mesajul de felicitare semnat de către Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului”, se mai arată într-un comunicat al Președinției remis agenției MEDIAFAX.
Cardinalul Martino a expus aspecte ale doctrinei sociale a Bisericii Romano-Catolice, iar președintele i-a mulțumit acestuia „pentru sprijinul pe care Biserica Romano-Catolică îl acordă comunităților românești din Italia și Spania”.
„Totodată, șeful statului a subliniat importanța dialogului intercreștin și interreligios, în context global. Eminența Sa Cardinalul Martino a apreciat însemnătatea viziunii asupra binelui comun, la care pot participa, în societatea modernă, atât reprezentanții Bisericilor, cât și oamenii politici”, precizează Președinția.