Alegeri

Candidatul din Moldova al PNL la europarlamentare și-a început campania din Suceava

Mihai Țurcanu, alături de deputatul Ștefan Alexandru Băișanu
Mihai Țurcanu, alături de deputatul Ștefan Alexandru Băișanu

PNL Suceava a început, ieri, campania pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în luna mai, cu prezentarea candidaților Mihai Țurcanu și Ovidiu Doroftei. Evenimentul a avut loc în cadrul Delegației Permanente a Organizației Județene a PNL Suceava. Președintele PNL Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, a declarat că organizația pe care o conduce susține doi candidați, pe Mihai Țurcanu, secretar general adjunct al partidului, frate al președintelui PNL Botoșani, Florin Țurcanu, și pe viceprimarul sucevean Ovidiu Doroftei.
Țurcanu se află pe locul opt pe lista PNL, loc considerat eligibil, în timp ce Doroftei este pe loc neeligibil. Potrivit lui Băișanu, este important că liberalii promovează în Parlamentul European reprezentanți din Moldova, cu atât mai mult cu cât în Guvern sunt numai miniștri din sudul țării, unii chiar foarte tineri. „Actualul guvern nu are nici un ministru din Moldova. Toți miniștrii sunt din sud, sunt studenți, masteranzi, care merg cu sandvișul în geantă la Guvern. Moldova merită mai mult, România merită mai mult!”, a spus Băișanu.
În opinia liderului PNL, țara are nevoie să fie reprezentată de oameni ca Mihai Țurcanu, fost președinte al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru o scurtă perioadă de timp.
„Nu-mi va mai pune nimeni pumnul în gură”
În prezentarea pe care și-a făcut-o în fața liberalilor suceveni, Țurcanu a arătat că este „moldovean curat, moldovean get-beget” și că în perioada scurtă în care a fost președinte al ANSVSA a făcut „o figură bună”, că a făcut „lucruri puține, dar mari” pentru România. El a afirmat că situația actuală privind nesiguranța în cazul calității cărnii a fost determinată de lipsa controalelor, menționând că verificările pe care el le-a început au fost sistate după retragerea sa din funcție.
Țurcanu a declarat că, „din păcate pentru țară și pentru populație”, au ieșit la suprafață probleme grave după controalele dispuse.
„Premierul le știa, Constantin știa și mi-au dat girul. După trei săptămâni de scandal în presă mi s-a cerut să mă retrag”, a spus Țurcanu, care a menționat că i s-a promis că se va menține aceeași linie în privința verificărilor.
„Nu s-a vrut să se continue și am fost mințit. După un an, problemele au apărut din nou din cauza lipsei controlului”, a spus Țurcanu.
El a menționat că în perioada în care a condus ANSVSA s-a început verificarea pieței și că dacă va ajunge euro-deputat va continua să susțină acest tip de controale. „Nu-mi va mai pune nimeni pumnul în gură”, a declarat candidatul PNL la euroalegeri.
Mihai Țurcanu a demisionat în martie 2013 din funcția de președinte al ANSVSA după scandalul laptelui infestat cu aflatoxină.

Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro