Câmpeanu: Nivelul alocației pentru copil e hilar, va trebui să-l ridicăm la un prag onorabil



Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat vineri, de Ziua Copilului, că nivelul alocației i se pare hilar și într-o viitoare guvernare va trebui ridicat la un prag onorabil.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat la întâlnirea cu copiii că nivelul alocației lor, de 42 de lei, este hilar.
„Va trebui în viitor, și să sperăm că economia va merge bine, va trebui într-o guvernare de patru ani să o ridicăm la un prag onorabil dacă nu necesar, așa cum ar trebui. Să sperăm că în patru ani vom putea face ceva pentru copii”, a declarat Câmpeanu.
Întrebată ce priorități are în privința copiilor, ministrul Muncii a precizat că într-o perioadă cu bugete limitate este dificil să facă ceea ce și-ar dori, dar prioritățile ar fi legate de alocația pentru copii, indemnizația pentru mame și o preocupare diferită pentru copiii instituționalizați, cărora ar trebui să li se acorde mai multă atenție.