Fălticeni

Campanie de prevenire a consumului de plante etnobotanice

În cadrul campaniei de prevenire a consumului de plante etnobotanice „Împreună pentru siguranța copilului tău. Parteneriat Poliție – Școală – Familie”, agentul-șef Mihai Mitu și agentul principal Cristian Luncănița, din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, și inspectorul Ionuț Epureanu, din partea Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava, au fost prezenți, la sfârșitul săptămânii trecute, în mijlocul elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a de la Școala Nr. 2 „Ion Irimescu” și Școala Nr. 1 „Al. I. Cuza” din Fălticeni.
Acțiunea desfășurată la Școala „Ion Irimescu” constituie în același timp și o activitate derulată în parteneriat cu Poliția Fălticeni, în cadrul proiectului „Violența naște violență”.
Polițiștii le-au vorbit elevilor despre pericolul pe care îl reprezintă consumul substanțelor interzise, cu accent pe plantele etnobotanice. Elevilor le-a fost prezentat un material video care a scos în evidență riscurile și consecințele în plan juridic și medical asociate consumului de plante și substanțe cu efect halucinogen.
„Știm că sunteți tineri și priviți cu scepticism ceea ce vă spun cei din jurul vostru, tocmai de aceea ne adresăm vouă și părinților voștri prin această campanie de prevenire pe care am început-o în luna martie. Sperăm să fiți receptivi la mesajele pe care vi le transmitem pentru ca nici unul dintre voi să nu aibă de suferit mai târziu. Ne bazăm în acest demers și pe ajutorul cadrelor didactice, care au fost întotdeauna receptive la solicitările noastre. Nu există drog mai mult sau mai puțin legal. Nu există drog puternic sau drog care poate fi ingerat. Există numai droguri care vă nenorocesc destinele, uneori ireversibil”,le-a spus elevilor inspectorul Ionuț Epureanu.

Recomandări

A doua lună de arest preventiv, parafată pentru medicul anestezist acuzat că se droga chiar în timpul operațiilor

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”