Camera precizează că sesizarea DNA în cazul lui Adrian Năstase va fi înaintată Comisiei juridice



Sesizarea Parchetului de pe lângă ICCJ – Direcția Națională Anticorupție, prin care se solicită aviz de urmărire penală pentru deputatul Adrian Năstase va fi înaintată Comisiei juridice, conform Regulamentului Camerei Deputaților, precizează un comunicat al acestui for legislativ.
Camera Deputaților a primit, joi, la ora 16.30, o sesizare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, prin care solicită aviz de urmărire penală pentru deputatul Adrian Năstase. „Conform Regulamentului Camerei Deputaților, sesizarea va fi înaintată Comisiei juridice”, se arată în comunicat.
Procurorului general al României, Codruța Kovesi, a cerut, joi, Parlamentului avizul pentru începerea urmăririi penale față Adrian Năstase și Șerban Mihăilescu, anunță Parchetul instanței supreme.
Kovesi a solicitat Camerei Deputaților declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală față de Adrian Năstase, cercetat în dosarul 227/P/2006 al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), se arată în comunicatul de joi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
În dosarul menționat Adrian Năstase este acuzat de dare de mită, „constând în aceea că, în baza unei înțelegeri anterioare cu Melinescu Ioan, a susținut și determinat emiterea HG 1399/30.12.2000, semnând-o în calitate de prim-ministru, prin care Melinescu Ioan a fost numit în funcția de președinte al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, pentru a-l determina pe acesta să facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu și un act contrar acestor îndatoriri, în scopul de a asigura clasarea unei lucrări ce o viza pe Năstase Daniela și a intra în posesia lucrării”, se mai arată în document.
Avizul Camerei Deputaților pentru începerea urmării penale în cazul lui Năstase este necesar pentru că la data săvârșirii faptelor acesta avea calitatea de ministru, iar în prezent o are pe cea de deputat.