Religie

Calendarul zilei: Sfântul Proroc Elisei; Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul

Calendarul zilei: Sfântul Proroc Elisei; Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul
Calendarul zilei: Sfântul Proroc Elisei; Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul

Prorocul Elisei a fost de neam evreu, fiind fiul lui Șafat, din cetatea Abel Mehola, dinspre Iordan, și a trăit cu 800 de ani înainte de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. A primit darul prorocirii și a fost ucenicul marelui profet Ilie Tesviteanul. Viața sa se află descrisă în Vechiul Testament, în Cartea a 4-a Regilor, la capitolul al 2-lea. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut alături de părinți, ajutând la lucrarea câmpului. Ca proroc, a mustrat pe cei nedrepți, a certat pe asupritori, a îndreptat și a vindecat mari suferințe omenești. A îndulcit apele cele amare din Ierihon, a înviat morți, a curățat de lepră pe Neeman Sirianul, iar după ce a murit, numai atingerea de moaștele lui a înviat pe un mort necunoscut (cf. 4 Regi 13, 21). Prorocul Elisei a întors inimile oamenilor din neamul său la credința strămoșilor, a lui Avraam, Isaac și Iacov. Astăzi pomenim și pe Sfântul Ierarh Metodie, care a fost patriarhul Constantinopolului în timpul împărătesei Teodora (842-855). Acest sfânt și mare arhiereu al lui Hristos s-a născut în Sicilia și a trăit pe vremea împăraților Leon Armeanul (813-820) și Teofil (829-842), luptători împotriva sfintelor icoane. În timpul împărătesei Teodora, ajungând patriarh al Constantinopolului, a statornicit credința în icoane și a proclamat, la anul 843, Duminica Triumfului Ortodoxiei împotriva ereziilor, stabilită în prima duminică din Postul Mare. Sfântul Ierarh Metodie, bine ocârmuind pe credincioși, cu pace a trecut la Domnul în anul 846.
(Sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc