Cadastrul general, realizat de Agenția de Cadastru, necesită un 1 miliard de euro și încă 600 de angajați



Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va cheltui până în 2023 circa 1 miliard de euro pentru realizarea cadastrului general, urmând să înființeze în acest scop încă 600 de posturi, adică 20% din personalul actual, informează Mediafax.Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) pentru perioada 2014 – 2023 și modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aprobat prin HG 1288/2012. PNCCF are drept obiectiv înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari și eliberarea certificatelor de moștenitor în cazul succesiunilor nedezbătute. Astfel, va fi creată o bază de date unitară și completă a imobilelor din țară. Bugetul estimat pentru implementarea Programului este estimat la 4,39 miliarde de lei în intervalul 2014-2023, jumătate din sumă fiind necesară pentru realizarea măsurătorilor cadastrale.



Recomandări