Servicii

Cabinet medical, în fosta clădire a Cinematografului

Municipalitatea suceveană intenționează ca săptămâna această să finalizeze proiectul de reabilitare a clădirii fostului Cinematograf Burdujeni, în care urmează să fie amenajat un sediu administrativ pentru locuitorii acestui cartier.
Primarul Ion Lungu a spus că la solicitarea cetățenilor, pe lângă serviciile administrative, va funcționa acolo și un cabinet medical, care îi va deservi în special pe cei din Burdujeni Sat.
Fostul Cinematograf, aflat acum în paragină, va fi transformat într-un sediu de Primărie pentru cartierul Burdujeni, care va adăposti birouri de urbanism, de fond funciar, de relații cu Asociațiile de locatari, birouri de taxe și impozite, precum și un spațiu pentru Cantina de Ajutor Social, iar mai nou, și un cabinet medical.

Recomandări

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia

Angajarea a 35 de persoane la creșa din Burdujeni, anunțată de ministrul Dezvoltării, care a ”marcat-o” cu bulină