Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a anunțat că va organiza vinerea viitoare, pe 26 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții promoției 2014, eveniment care se va desfășura în municipiile Suceava, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.
La Suceava, târgul de locuri de muncă va fi organizat la parterul Iulius Mall, la Rădăuți, la Casa Germană, iar la Câmpulung Moldovenesc, la sediul punctului de lucru local al AJOFM Suceava.
Până ieri, la bursă își confirmaseră prezența 16 agenți economici, din care nouă la Suceava, trei la Rădăuți și patru la Câmpulung Moldovenesc.
Oferta de locuri de muncă totalizează până acum 123 de posturi vacante.
Din analiza efectuată de organizatori, în baza solicitărilor de până acum ale agenților economici, cele mai căutate meserii sunt cele de inginer, economist, agent servicii client, agent de transport, dispecer, desenator tehnic, confecționer, electrician, mecanic auto, tâmplar, șofer autoturism, zidar și muncitor necalificat.
Angajatorii interesați să participe la bursă sunt invitați să ia legătura cu biroul de relații publice al AJOFM Suceava la telefonul 0230.523.279, cu punctul de lucru Rădăuți, telefon 0230.561.659, precum și cu cel de la Câmpulung Moldovenesc, la telefonul 0230.312.519.
Bursa este destinată cu precădere absolvenților promoției 2014, însă pot participa și tineri din promoții mai vechi.
Conform datelor oficiale ale AJOFM Suceava, la finele lunii august, 2.427 de absolvenți ai promoției 2014 s-au înregistrat în baza de date ca persoane fără loc de muncă, iar 1.403 erau deja șomeri indemnizați.





