Bunuri furate dintr-un taxi, la Pătrăuți

Un tânăr de 20 ani, din comuna Adâncata, a sesizat poliția joi, prin 112, despre faptul că, în timp ce se afla în comuna Pătrăuți, autori necunoscuți au pătruns în interiorul autoturismului taxi pe care lucrează ca șofer și i-au sustras o tabletă și un MP4 player care aparțineau firmei de taxi.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul a transportat o femeie cu autoturismul taxi din gara Suceava, până în comuna Pătrăuți, iar când a ajuns în fața imobilului, cei doi au coborât în grabă din autoturism cu bagajele și, deoarece afară ploua torențial, au intrat în locuință.
După aproximativ 15 minute, când ploaia a mai încetat, victima a ieșit din imobil și a deschis din telecomandă autoturismul, constatând lipsa bunurilor.
„Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României