Bunuri de peste 30.000 de euro furate din Italia, găsite la percheziții într-o locuință din Fălticeni



Polițiștii fălticeneni au efectuat marți, în baza mandatului emis de Judecătoria Fălticeni, o percheziție domiciliară la locuința din municipiul Fălticeni a unui tânăr de 28 de ani, suspectat de furturi comise în Italia.Polițiștii Biroului Investigații Criminale Fălticeni au stabilit că, în cursul lunii ianuarie 2016, în timp ce se aflau într-o localitate din Italia, doi tineri de 28 de ani, ambii din municipiul Fălticeni, au sustras dintr-un club aparatură electronică, iar din altă locație mai multe invertoare pentru panouri solare, bunuri pe care le-au transportat în România, la domiciliul unuia dintre ei.Astfel, la locuința din Fălticeni a tânărului au fost identificate și ridicate bunurile sustrase, valoarea estimativă a acestora fiind de circa 30.000 de euro.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și furt calificat în formă continuată, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți