CAS

Bugetul alocat în 2013 pentru Sănătatea suceveană, mai mare cu 10% față de cel de anul trecut



Bugetul alocat în 2013 de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru județul Suceava a ajuns la 365 milioane de lei, cu 10% mai mare decât cel din 2012, după suplimentările de pe parcursul anului, în valoare totală de aproximativ 57 milioane lei.
Anunțul a fost făcut ieri de președintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Adela Băișanu, care a arătat că din suplimentarea de buget de 57 milioane lei, 15,6 milioane lei au fost pentru medicamente compensate și gratuite, 7,7 milioane lei pentru medicamente și materiale sanitare utilizate în programele naționale (oncologie, diabet, posttransplant, boli rare, hemofilie, ortopedie, endocrinologie), 1,3 milioane lei pentru dispozitive medicale, 2,3 milioane lei pentru medicina de familie și 2,5 milioane lei pentru medicina de specialitate.
O sumă de 474.000 lei a mai fost alocată pentru serviciile medicale paraclinice (laboratoare de analize medicale, radiologie, imagistică medicală – computer tomograf și rezonanță magnetică), în timp ce 54.000 lei au fost dați pentru servicii medicale de recuperare, iar 102.000 lei pentru îngrijiri medicale la domiciliu.
155 milioane lei, pentru spitalele sucevene
În același timp, 90.000 lei au fost alocați pentru un program nou, de radiologie intervențională, derulat prin Spitalul Județean Suceava începând cu luna noiembrie 2013. Pe de altă parte, 5,25 milioane lei au fost alocate la capitolul rambursări de sume pentru prestații medicale acordate în străinătate pacienților români.
Potrivit celor declarate de Adela Băișanu, și bugetul alocat spitalelor din județ a fost suplimentat în 2013, suma totală de care au beneficiat aceste unități sanitare fiind de 21,5 milioane lei, din care 13,6 milioane lei la începutul acestei luni, acoperindu-se astfel și luna decembrie, integral. În cazul spitalelor, bugetul din acest an a ajuns la 155 milioane lei, cu 10% mai mare decât bugetul alocat spitalelor anul trecut, a precizat șefa CAS Suceava. Ea a adăugat că în cazul programului național de Oncologie, bugetul alocat în 2013 a fost suplimentat la începutul acestei luni cu 321.000 lei, ajungându-se pe parcursul anului la suma totală de 12,6 milioane lei, cu 14% mai mare decât bugetul anului 2012.
Referitor la plățile efectuate de CAS Suceava, Adela Băișanu a transmis că pentru medicamentele compensate și gratuite, inclusiv cele utilizate în programele naționale de sănătate (diabet, oncologie etc.), în conformitate cu Directiva pentru combaterea plăților întârziate, transpusă în Legea 7/2013, începând cu luna august și până în decembrie inclusiv, instituția a decontat lunar consumul de medicamente compensate și gratuite aferent unei perioade de două luni. Totalul plăților efectuate de CAS Suceava în acest an, pentru medicamente gratuite și compensate, precum și pentru medicamente și materiale sanitare utilizate în programele naționale de sănătate se ridică la peste 178 milioane lei, a precizat Adela Băișanu.
1.015 formulare europene și 5.902 carduri europene
În ceea ce privește formularele europene, prin aplicarea Regulamentului Consiliului European nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate, CAS Suceava a eliberat, la solicitarea asiguraților sau a instituțiilor competente din țările Uniunii Europene, 1.015 formulare europene. De asemenea, instituția a emis în acest an 5.902 carduri europene, cele mai multe fiind eliberate în luna iulie – 789 carduri.
Pe de altă parte, în 2013 s-au decontat 618 solicitări E 125, comparativ cu 175 în 2012. De precizat că prin formularul european 125 (care are regim de factură) se decontează serviciile medicale obținute în statele UE de asigurații români beneficiari de card european (sau Certificat provizoriu de înlocuire pentru cardul european) și formularele E 106, E 121 și E 112 (S1 și S2). În 2013, suma decontată de CAS Suceava pentru aceste formulare a fost de 5.257.333,10 lei, de trei ori mai mare comparativ cu anul 2012.
Tot în acest an, CAS Suceava a eliberat 23 formulare E 112 (S2), comparativ cu 19 formulare eliberate anul trecut, prin care pacienții pot efectua tratamente în străinătate, aceștia adresându-se unor unități sanitare din Italia, Franța, Austria și Germania.



Recomandări

Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut

Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut
Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Consiliul Județean a alocat, la inițiativa președintelui Șoldan, un sprijin financiar de 285.000 de lei pentru zece familii sucevene afectate de incendii

Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei

Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei
Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate
Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate