Fotbal

Bucovina Rădăuți caută tinere talente

Lucian Burlacu caută tinere talente în zona Rădăuți

Rezultatele nesperat de bune obținute de ACS Bucovina Rădăuți la sezonul de debut în Liga a III-a, locul 4 după disputarea a opt etape, la doar două lungimi de prima poziție, i-au făcut pe oficiali să gândească o strategie de dezvoltare a clubului. „Vrem să profităm de momentul bun pe care-l traversăm. Oamenii au regăsit în sfârșit drumul spre stadion, lumea vine să ne vadă, deci interes pentru fotbal există la Rădăuți. În acest sens, ne-am gândit că merită să acordăm o atenție sporită centrului de copii și juniori, zona Rădăuțiului fiind recunoscută în timp ca având mare potențial”, a declarat antrenorul principal al Bucovinei, Lucian Burlacu. Astfel, gruparea rădăuțeană intenționează să organizeze o selecție pentru copiii din zonă, scopul fiind acela de a mări numărul de grupe care activează în cadrul clubului. „Momentan avem echipe de juniori C, D și E, care evoluează în campionatele organizate de AJF. Dorința noastră este să descoperim tineri de perspectivă născuți în anii 1994, 1995, 1996 și 1997, pentru a forma grupe competitive și la aceste categorii de vârstă. Îi anunțăm pe cei interesați să se înscrie la fotbal că pot obține relații suplimentare la numărul de telefon 0741.535.429”, a precizat tehnicianul rădăuțean.

Recomandări

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Nocturnă pentru stadionul Areni și investiții de peste 1,2 milioane de euro în modernizare în următorii ani