Fotbal

Bucovina Rădăuți a pierdut primul meci din noul sezon

Bucovina Rădăuți a debutat cu stângul în noul sezon al Ligii a III-a, formația pregătită de Dan Stoica cedând cu scorul de 1-3 meciul susținut pe teren propriu, în compania grupării Știința Miroslava. Pe fondul unui joc bun practicat de fotbaliștii gazdă, Bucovina a deschis scorul prin Sabie la jumătatea primei reprize. Avantajul rădăuțenilor n-a rezistat însă decât 10 minute, pentru că fostul mijlocaș al Cetății Suceava, Gabriel Petrea, a egalat din lovitură liberă. Mai mult, oaspeții a preluat conducerea cu câteva zeci de secunde înainte de pauză, însă reușita celor din Miroslava a venit în urma unui ofsaid nesemnalizat de arbitri. Situația rădăuțenilor s-a complicat și mai mult în minutul 52, când același Petrea a majorat avantajul oaspeților, tot dintr-o lovitură liberă. Mult mai experimentați, fotbaliștii Științei au reușit să-și conserve avantajul până la final, în ciuda presiunii exercitate de jucătorii din Rădăuți.
Bucovina a evoluat în formula Butnariu – C. Ciurlă, Alupei, Hrimiuc, Stan – Popa – Sabie, Păsăilă, Zaremba, Pamparău – Popescu. Au mai intrat Bălici și Viu. Antrenor: Dan Stoica.
În etapa viitoare, rădăuțenii vor evolua pe terenul grupării Petrotub Roman.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Bucovina Muzicală”, ediția a V-a, la Horodnic de Sus și Rădăuți