Bucovina Motorfest va avea loc și anul acesta pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei

Bucovina Motorfest va avea loc pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei
Bucovina Motorfest va avea loc pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei

Bucovina Motorfest 2026 revine la Cetatea de Scaun a Sucevei, locul în care festivalul a debutat în anul 2015. Ediția aniversară, cea de-a zecea, va avea loc în perioada 31 iulie – 2 august 2026 și promite trei zile de concerte, motociclete și o atmosferă incendiară de festival. Deși inițial organizatorii au anunțat că ediția de anul acesta va avea loc în parcarea Iulius Mall, ca urmare a avansării lucrărilor la noua parcare a Cetății de Scaun a Sucevei s-a luat decizia mutării festivalului în locația în care a avut loc de la debutul lui.

„În anul în care sărbătorim 10 ediții, nu putea exista un mod mai frumos de a celebra această aniversare. Le mulțumim autorităților locale pentru implicarea în modernizarea parcării Cetății de Scaun și pentru sprijinul acordat acestui proiect. Chiar dacă lucrările nu vor fi finalizate în proporție de 100% până la începutul festivalului, sutele de motociclete participante vor putea fi admirate din nou în parcarea Cetății de Scaun, locul care a devenit, de-a lungul anilor, simbolul Bucovina Motorfest”, au transmis cei de la Legio Phoenix MC România, organizatorii festivalului.

Potrivit acestora, parcarea Cetății va găzdui din nou expoziția de motociclete, unul dintre punctele de atracție ale evenimentului.

Totodată, organizatorii au anunțat majoritatea artiștilor care vor urca pe scenă la ediția din 2026. Printre cele mai importante confirmări se numără Combichrist, una dintre cele mai cunoscute formații de aggrotech și industrial metal, care va concerta pentru publicul din Bucovina. Trupa, condusă de Andy LaPlegua, are în palmares zece albume de studio, cel mai recent fiind CMBCRST, lansat în 2024.

Pe afișul festivalului se regăsește și formația românească Gothic, una dintre veteranele scenei metal autohtone. Cu o carieră de peste 32 de ani și peste 500 de concerte susținute în țară și în străinătate, trupa a reprezentat România la festivalul Wacken Open Air și continuă să concerteze în cadrul turneului național We Are The Underground.

Până în prezent, organizatorii au mai anunțat participarea formațiilor și artiștilor Bosquito, Luna Amară, Subcarpați, HVNDS, Dirty Shirt, Moribund Oblivion (Turcia), Ammify (Australia) și Jeremy Harry Harris (Australia), urmând ca programul complet să fie prezentat în perioada următoare.

Ediția aniversară Bucovina Motorfest 2026 se va desfășura în perioada 31 iulie – 2 august, fiind organizată de Legio Phoenix MC România. Festivalul îmbină concertele rock și metal cu expoziții de motociclete și activități dedicate comunității moto, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de acest fel din România.

Recomandări

Trupa Bucovina cântă în deschiderea Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare” 2026. Concertul va avea loc pe zidurile Cetății de Scaun a Sucevei

Etapa finală a Festivalului-Concurs Județean de Folclor „Comori de suflet românesc” va avea loc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit