BOX

Bronz la Cupa României de juniori și cadeți

Timp de o săptămână, sportivii secției de box a CSM Florconstruct Suceava au participat la Cupa României pentru juniori și cadeți, aceasta fiind și prima competiție oficială la care intră în ring în acest an. Față de anii trecuți, această ediție a adunat mult mai mulți sportivi, în competiție intrând nu mai puțin de 285 de sportivi, la unele categorii fiind și 20 de sportivi. Dintre cei patru pugiliști suceveni antrenați de Doru Iftime, ce au fost prezenți în concurs, unul a reușit să urce pe podium, Ovidiu Ateodoresei, cel care a terminat pe locul trei la categoria 81 de kilograme. Din cele trei meciuri disputate, Ovidiu a reușit să câștige la puncte două întâlniri, una dintre ele disputată la ora 2.30 noaptea, fiind oprit în drumul către aur de ieșeanul Cristi Buhan, cel care și-a luat astfel revanșa, după ce a pierdut în ultima lor întâlnire directă. Tot la juniori, Bogdan Iavorenciuc a câștigat primul meci, fiind învins în a doua confruntare de multiplul medaliat și component al lotului național, Mihai Iuga, de la CSȘ Sighet. Al treilea junior, Andrei Bejenariu a fost învins din primul meci, lipsa meciurilor neputând fi acoperită doar cu tehnica destul de bună a suceveanului. Singurul cadet din lotul sucevean prezent la Cupa României, Marius Bivol a început foarte bine primul meci și cu toate că și-a dominat adversarul, pe finalul întâlnirii s-a accidentat, fiind oprit de medicul galei. „În mare parte sunt mulțumit de evoluția sportivilor mei, bineînțeles că era loc de mai bine, dar fără meciuri de pregătire este greu să faci față la un turneu în care participă pugiliști valoroși, dintre care și componenți ai loturilor naționale”, a declarat antrenorul sucevean, Dorul Iftime.

Recomandări

Peste 20 de copii de la Omnia Ballet vor reprezenta Suceava și România la finala mondială Dance World Cup 2026, de la Dublin

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman