BP al Camerei: Adoptarea tacită a modificărilor la Legea ANI a fost o eroare de procedură

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a constatat, miercuri, că a fost „o eroare” că proiectele de lege de modificare a legii ANI au fost trecute în plen ca adoptate tacit, deoarece, procedural, Senatul este prima Cameră sesizată, informează Mediafax.”A fost o eroare. Senatul este primă Cameră sesizată cu aceste proiecte. S-a constat în Biroul Permanent că Senatul trebuie să fie prima Cameră sesizată în legătură cu acest proiecte și atunci au fost trimise la Senat, iar apoi, vor veni la Cameră în calitate de cameră decizională”, a explicat, după ședința Biroului Permanent, secretarul Camerei, deputatul Niculae Mircovici.Camera Deputaților a adoptat tacit, miercuri, două proiecte de modificare a legii ANI care prevăd că persoanele aflate în incompatibilitate sau în conflict de interese nu vor mai putea ocupa timp de trei ani funcția în care au fost găsite în incompatiblilitate sau în conflict de interese, nu orice funcție.

Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Cererea USR de sancționare a deputatului AUR Mihail Neamțu, trimisă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților la Comisia juridică

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea: „Ordonanța Trenuleț a fost adoptată de Senat fără dezbatere și fără respect pentru români”