Economii

Bordurile și pavelele scoase de pe Calea Unirii vor fi refolosite pe strada Gheorghe Doja

Lucrările de modernizare a principalei artere de circulație a Sucevei, făcute pe fonduri europene, vor permite municipalității să aducă un plus de civilizație și confort și pe alte străzi ale orașului.
Mai exact, bordurile și pavelele care sunt scoase de pe Calea Unirii, unde se lucrează acum la trotuare, urmând ca după Paști să înceapă și lucrările de asfaltare, vor fi reutilizate pentru modernizarea altor străzi ale orașului.
În prima fază, acestea vor avea ca destinație o stradă din cartierul Burdujeni, după cum a anunțat ieri primarul Ion Lungu: „Pavelele care rezultă în urma modernizării trotuarelor în zona Carrefour, printr-un proiect pe fonduri europene, vor fi folosite în zona Gheorghe Doja, unde trotuarele practic nu există acum. Sunt foarte multe solicitări din zonă să refacem trotuarele și acum putem face asta cu costuri minime”.
Edilul sucevean a mai precizat că pavelele care sunt scoase din zona centrului comercial Shopping City Suceava au fost puse de respectivul investitor, pe cheltuială proprie, în vreme ce pavelele care sunt montate acum sunt prevăzute în proiectul de modernizare a 14 străzi din Suceava, realizat prin Programul Operațional Regional.

Recomandări

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Legătură rutieră între strada Tineretului și Calea Burdujeni, în curs de amenajare, prin spatele bisericii Sf. Andrei

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro