Boc:Avem o dezamăgire la nivel personal și instituțional, trebuie să avem tăria de a face ce trebuie



Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, după ședința BPN, că democrat-liberalii au o dezamăgire la nivel personal și instituțional legată de afirmațiile jignitoare ale colegilor din PSD, dar că trebuie să aibe tăria de a face ce trebuie pentru depășirea crizei.
„Evident că avem o dezamăgire, la nivel personal și poate și instituțional, dar cred că în acest moment trebuie să avem cu toții tăria, chiar dacă este foarte greu, să facem ceea ce trebuie pentru a depăși perioada asta dificilă de criză și de a uni ceea ce se poate uni, pentru a putea urni țara din criză și să tragem toți la căruță”, a spus liderul PDL.
El a menționat că este greu să se treacă peste aceste orgolii, dar că „poate e mai bine să pună orgoliile și dezamăgirile personale sub interesul general de a trece peste această perioadă”.
„Nu este un lucru plăcut, dar cred că avem în primul rând această responsabilitate pentru România. Asemenea comportamente și asemenea limbaj cu privire la un partener sunt greu de acceptat, dar vreau să punem accent pe interesul general”, a mai spus Boc.
Liderii PSD s-au întrunit la sfârșitul acestei săptămâni, vineri, la Turnu Măgurele, într-un hotel deținut de vicepreședintele PSD Liviu Dragnea, într-o ședință a Comitetului Executiv Național al partidului.
Realitatea TV a difuzat, duminică, o înregistrare din ședința CExN al PSD, în care vicepreședintele PSD Liviu Dragnea spune despre ministrul PDL Radu Berceanu că este un „tâmpit”, că premierul Emil Boc este un „tâșt-bâșt”, iar ministrul Vasile Blaga „vorbește numai dimineața”.
„Era tâmpitul ăsta de Berceanu la o întâlnire a Coaliției: Noi n-avem probleme cu seceta în România! Hai să-mi arătați și mie!”. Ei așa pun problema. Ce, Emil Boc e mai capabil decât Dan Nica? Țâșt-bășt-ul ăsta! Am ajuns să ne dea lecții! Ca și Blaga! Care vorbește când? Numai dimineața, că după-amiază are o problemă. Ce, Pogea e mai capabil decât Niță? Nici nu e comparație”, a spus Dragnea în timpul ședinței conducerii PSD, de la Turnu Măgurele.
Dragnea le-a mai spus colegilor de partid că, pentru consolidarea poziției PSD este nevoie de câștigarea alegerilor prezidențiale: „Numai că trebuie să avem pârghiile și pârghiile sunt scoase la concurs în noiembrie și eu cred că Mircea Geoană va fi noul președinte al României, îi urez succes”.
Și președintele PSD a avut o părere asemănătoare: „S-a vorbit aici despre faptul că puterea înseamnă, în principal, putere la președinte, la Guvern, la resurse. Puterea înseamnă mai mult decât asta, înseamnă și zona altor atribuțiuni pe care un președinte de țară le are. Și vedeți bine că în această perioadă în care a existat o anumită împărțire a puterii s-a apăsat foarte brutal pe anumite zone de influență”.
Geoană a vorbit și despre Adriean Videanu: „Când Videanu deschide vorba, în spate este un business. Ăsta când respiră vrea să facă bani. Dați, mă, în ei că sunt vraiște la chestia asta! Boc n-are habar de economie. Pogea este adus de pe drumuri. Ăștilalți toți știu că este omul de casă al lui Videanu. Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm”.
Geoană a declarat, vineri, după ședința conducerii partidului, că a sosit momentul unei clarificări „nete” privind imixtiunea nepermisă a președintelui Băsescu în activitatea Guvernului, apreciind că șeful statului este un factor de „instabilitate” și un factor „care afectează”.
El a spus, după ședința Comitetului Executiv Național, că PSD a intrat în această coaliție într-un moment dificil, de accentuare a crizei.
„În același timp, nu putem să nu constatăm maniera destabilizatoare, perturbatoare și generatoare de instabilitate pe care domnul Băsescu o aduce asupra funcționării acestei coaliții”, a spus Geoană, care a subliniat că PSD a intrat cu bună-credință în această coaliție.
„Considerăm în continuare că această coaliție este posibilă și necesară în moment de criză, dar în același timp a sosit momentul unei clarificări nete și clare și fără ambiguitate cu privire la imixtiunea nepermisă a domnului Băsescu în activitatea Executivului român și a nerespectării la limita Constituției a separării puterilor în stat”, a adăugat el.
Geoană a anunțat că PSD va solicita, la nivelul coaliției, o astfel de discuție clarificatoare despre modul în care protocolul coaliției a fost respectat de ambele părți.
Prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că intenționează să îl acționeze în judecată pe președintel PSD, Mircea Geoană, pentru calomnie, dacă acesta nu probează acuzațiile pe care i le-a adusc în ședința CexN al PSD.