Boc: Programul Fermierul va fi refăcut, Guvernul discută în acest sens cu Comisia Europeană



Guvernul intenționează să revizuiască Programul Fermierul de sprijinire a producătorilor agricoli, conceput în urmă cu doi ani, când Gheorghe Flutur se afla la conducerea Ministerului Agriculturii, și discută în acest sens cu Comisia Europeană (CE), a afirmat, vineri, premierul Emil Boc.
Șeful Guvernului a vizitat o fermă de vaci din comuna Conțești (județul Dâmbovița), remarcând că în incintă era difuzată muzică simfonică, pentru relaxarea animalelor.
El a discutat cu fermierii din zonă, care au reclamat, printre altele, că nu pot fi accesate fonduri prin intermediul Programului Fermierului.
În timpul discuției, premierul a arătat că acest program va fi refăcut.
„El trebuie refăcut, a fost conceput în 2007 de domnul Flutur, și acum discutăm cu Comisia Europeană”, a spus Boc.
Programul Fermierul prevede acordarea de credite în condiții avantajoase pentru investițiile în agricultură, precum dobândă redusă, și se adresează atât investitorilor care au proiecte aprobate pentru obținerea de finanțarea din fonduri UE, cât și celor care nu beneficiază de sprijin din bani europeni.
Agricultorii care au proiecte finanțate din fonduri comunitare și contractează credite prin Programul Fermierul nu beneficiază de reducerea sumei pe care o au de rambursat.
Comisia Europeană a considerat „Fermierul” ca fiind un ajutor de stat, în cazul beneficiarilor care accesează simultan fonduri UE prin programul de dezvoltare rurală. Drept urmare, sprijinul primit prin reducerea dobânzii este scăzut din valoarea totală a finanțării publice pentru proiectul respectiv, întrucât finanțarea din fonduri publice pentru proiect și sprijinul „Fermierul” nu trebuie să depășească, cumulat, intensitatea maximă de finanțare stabilită în cazul proiectelor.
Premierul Emil Boc se află în vizită în județul Dâmbovița.