Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) consideră că deciziile de politică monetară adoptate marți vor contribui la reducerea graduală a dobânzilor practicate de bănci, atât la depozite cât și la credite, și la asigurarea unei lichidități adecvate.
„CA al BNR consideră că aceste decizii vor contribui la asigurarea unui nivel adecvat al lichidității și la revenirea graduală a ratelor dobânzilor practicate de băncile comerciale, atât la depozite cât și la credite, la poziția funcțională firească în raport cu rata dobânzii de politică monetară”, se arată într-un comunicat al băncii centrale.
BNR notează că rata medie a dobânzii interbancare s-a apropiat de nivelul ratei dobânzii de politică monetară.
„Ratele medii ale dobânzilor la depozitele noi la termen și la creditele noi, deși au consemnat evidente ajustări descendente, rămân distorsionate comparativ cu nivelul ratei de politică monetară”, se precizează în comunicat.
Totodată, banca centrală a reiterat că implementarea fermă și consecventă a mix-ului echilibrat de politici macroeconomice – monetară, fiscală, de venituri, precum și a reformelor structurale convenite în cadrul aranjamentului multilateral de finanțare externă de la instituțiile financiare internaționale este esențială pentru consolidarea procesului de dezinflație și a stabilității financiare.
Procesul de dezinflație a continuat în România, astfel încât rata anuală a inflației a coborât la nivelul de 5,95% în mai de la 6,45% în aprilie, pe fondul temperării dinamicii prețurilor administrate și a celor volatile. Inflația de bază CORE2 ajustat – calculată prin eliminarea impactului prețurilor administrate, al celor volatile (legume, fructe, ouă și combustibili) și al taxei pe viciu – a scăzut la nivelul de 5,04% în mai, față de 5,51% în luna precedentă, reflectând scăderea cererii agregate.
În ceea ce privește ajustarea deficitului de cont curent, banca centrală menționează că se constată o evoluție mai rapidă față de cea prevăzută anterior, care se află în corelație cu accentuarea declinului activității economice interne, în contextul manifestării efectelor crizei economice și financiare pe plan mondial.
În planul evoluțiilor monetare, BNR remarcă încetinirea semnificativă a creșterii creditului acordat sectorulului privat, în special în ceea ce privește împrumuturile către firme, dinamica anuală a acestuia atingând minimul ultimilor șapte ani, atât la nivel agregat, cât și pe componente.
Pe de altă parte, banca centrală arată că a avut loc o temperare semnificativă a volatilității cursului de schimb al leului, pe fondul refacerii graduale a apetitului global pentru risc al investitorilor financiari și al scăderii accentuate a deficitului de cont curent al României în prima parte a anului curent, precum și în contextul încheierii aranjamentului multilateral de finanțare externă cu Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și alte instituții financiare internaționale.
„Evoluțiile menționate, coroborate cu perspectivele continuării procesului dezinflaționist în următoarele luni, evidențiază necesitatea calibrării politicii monetare pentru asigurarea unui ansamblu al condițiilor monetare reale, adecvat atât convergenței ratei inflației către obiectivele stabilite pe termen mediu, cât și pentru revitalizarea sustenabilă a procesului de creditare a economiei românești.
Astfel, pe baza datelor disponibile, CA al BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 9,0% pe an de la 9,5% și continuarea utilizării active a operațiunilor de piață pentru gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar”, se arată în comunicatul băncii centrale.
Prin urmare, începând cu data de 1 iulie 2009, dobânda pentru facilitatea de depozit se reduce la nivelul de 5% pe an de la 5,5%, iar rata pentru facilitatea de credit (Lombard) va fi de 13% pe an față de 13,5%. În același timp, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitul de rezerve minime obligatorii constituite în lei se reduce de la 20,25% la 19,5% începând cu perioada de aplicare 24 iulie-23 august 2009.
CA al BNR a mai hotărât marți reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituțiilor de credit la nivelul de la 18% la 15% și a celei pentru pasivelor în valută de la 40% la 35%, ambele pentru scadențele reziduale de sub doi ani, începând cu perioada de aplicare 24 iulie-23 august 2009,
Decizia de reducere a ratelor rezervelor minime obligatorii a fost luată în vederea fluidizării fluxurilor de lichidități, alinierii graduale la standardele Băncii Centrale Europene și sprijinirii unui proces sustenabil de creditare în economia românească, menționează BNR.
Banca centrală a reafirmat că va utiliza activ operațiunile de piață în vederea gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar.
În plus, BNR va monitoriza atent evoluțiile interne și ale mediului economic internațional astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu și a stabilității financiare.