Infrastructură

Blaga vine la Suceava pentru a semna contractele de modernizare a patru drumuri

Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, se va afla în cursul săptămânii viitoare în județul Suceava pentru a semna contractele de finanțare a proiectelor obținute de Consiliul Județean Suceava prin Programul Operațional Regional. Șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, a declarat că Vasile Blaga va semna contractele pentru cel puțin patru din cele cinci proiecte de modernizări de drumuri județene pentru care CJ Suceava a obținut finanțare.
„Domnul Blaga va veni la Suceava pentru a semna aceste contracte, astfel încât să putem demara investițiile”, a spus Flutur.
El a reamintit că CJ Suceava a obținut finanțare de aproape 28 milioane de euro, prin Programul Operațional, pentru modernizarea drumurilor județene Dărmănești – Siret, Pojorâta – Rarău, Probota – Dolhasca, Verești – Roscani și Vatra Dornei – Panaci.
Președintele CJ Suceava a spus că până la vizita ministrului Blaga este posibil să se primească avizele necesare pentru demararea investițiilor la patru dintre cele cinci drumuri.

Recomandări

Peste 20 de copii de la Omnia Ballet vor reprezenta Suceava și România la finala mondială Dance World Cup 2026, de la Dublin

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA