Ministrul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Vasile Blaga, a făcut, ieri, un apel la asociațiile de proprietari să facă parte din comisiile de licitații de pe lângă primării care contractează reabilitarea termică a blocurilor, pentru a se asigura că lucrările vor fi de calitate.
Blaga a fost întrebat, ieri, dacă ministerul pe care îl conduce intenționează să contracareze într-un fel sau altul asumarea electorală de către unii primari a programului național de reabilitare termică a blocurilor.
„Nici nu îmi propun. Dacă beneficiarii vor fi fericiți, eu și ministerul suntem fericiți. Dacă primarii își fac datoria, fiindcă ei organizează licitații, atunci se vor realiza lucrări de bună calitate și facturile vor fi reduse în jur de 40%. (…) Rog beneficiarii, asociațiile de proprietari, să facă parte din comisiile de licitații. Eu sunt fericit dacă se fac lucrări de calitate și nu au decât să o joace toți politic atât cât vor”, a spus Blaga.
Ministrul a declarat că programul pentru reabilitarea termică a blocurilor era „mort” atunci când l-a preluat, fiindcă „nu a avut noroc în viață”.
„Până la 31 decembrie 2008 au fost reabilitate doar 89 de blocuri și 1.800 de apartamente, iar în prezent sunt în licitații între 45.000 și 50.000 de apartamente. Iată că programul este extrem de atractiv. Am convingerea că îl vom suplimenta cu o sută de milioane de euro în iulie când vine prima tranșă de la Comisia Europeană și atunci vom mai putea introduce în program încă 45-55.000 de apartamente”, a spus Blaga, amintind că programul a fost lansat în 2001 și a început în 2002.
Bucureștiul, alături de județele Cluj, Olt, Mehedinți și Brașov, au primit în total peste 55% din totalul fondurilor de 360 milioane de lei, reprezentând prima alocare bugetară pentru programul de reabilitare termică a blocurilor construite în perioada 1950-1990, derulat de Ministerul Dezvoltării.
Astfel, Capitala a primit 114,4 milioane de lei, Cluj (28,5 milioane de lei), Olt (24,1 milioane de lei), Mehedinți (18,5 milioane de lei) și Brașov (18,1 milioane de lei), potrivit raportului bilunar Conbiz, realizat de Interbiz Research & Consulting, care utilizează date furnizate de Ministerul Dezvoltării.
La jumătatea lunii mai, Guvernul a alocat prin HG suma de 360 milioane de lei pentru programul de reabilitare termică, suma reprezentând 50% din necesarul finanțărilor lucrărilor.