Ministrul Dezvoltării Durabile și Locuinței, Vasile Blaga, a declarat, joi, că Guvernul va aloca în acest an încă 100 de milioane de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor, urmând să fie reabilitate aproape 60.000 de apartamente, pe lângă cele 50.000 aprobate deja în prima etapă.
Blaga a spus, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că în acest an vor fi alocați încă 100 de milioane de euro, urmând să fie reabilitate aproape 60.000 de apartamente noi, pe lângă cele 50.000 aprobate spre finanțare deja.
El a adăugat că a discutat acest aspect și cu premierul Emil Boc, care și-a dat acordul pentru suplimentarea programului de reabilitare termică, astfel încât vor mai intra în program alte încă aproximativ 50-60.000 de apartamente.
Ministrul Dezvoltării Durabile și Locuinței a afirmat că până acum Guvernul a pus la dispoziția acestui program 90 de milioane de euro, fonduri care au fost repartizate în 27 mai celor 69 de primării din cele 70 care le-au solicitat până la data respectivă.
„Ieri (miercuri – n.r.) am semnat și ordinul pentru fiecare bloc în parte, aproximativ 50.000 de apartamente(…). Nu e un program nou, este din 2001, dar până în 31 decembrie 2008 nu a avut noroc în viață. S-au reabilitat termic 89 de blocuri, cu 1.800 de apartamente”, a spus Blaga.
Potrivit acestuia, la nivel național ar avea nevoie de reabilitare aproximativ 3,2 milioane de apartamente în peste 83.000 de blocuri, fiind vorba de toate blocurile construite după proiecte de dinainte de 1990.
„Toate au un consum minim de peste 260-270 de kilowat oră pe metrul pătrat spațiu util pe an. Noi, prin acest program, cerem maxim 100 de kilowați oră, deci să se încadreze toate în clasa A”, a explicat Blaga.
Potrivit acestuia, de miercuri, pe site-ul ministerului sunt afișate toate blocurile pentru care au fost alocate fondurile din 69 de localități.
Bucureștiul, alături de județele Cluj, Olt, Mehedinți și Brașov, au primit în total peste 55% din totalul fondurilor de 360 milioane de lei, reprezentând prima alocare bugetară pentru programul de reabilitare termică a blocurilor construite în perioada 1950-1990, derulat de Ministerul Dezvoltării.
Astfel, Capitala a primit 114,4 milioane de lei, Cluj (28,5 milioane de lei), Olt (24,1 milioane de lei), Mehedinți (18,5 milioane de lei) și Brașov (18,1 milioane de lei), potrivit raportului bilunar Conbiz, realizat de Interbiz Research & Consulting, care utilizează date furnizate de Ministerul Dezvoltării.
La jumătatea lunii mai, Guvernul a alocat prin HG suma de 360 milioane de lei pentru programul de reabilitare termică, suma reprezintând 50% din necesarul finanțărilor lucrărilor.