Biserica Ortodoxă serbează vineri Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă prăznuiește vineri Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care este închinată Maicii Domnului și care face referire la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol, informează Mediafax.Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul „Izvorul Tămăduirii”.Tradiția spune că împăratul Leon (457-474), pe când era tânăr, încă neîncoronat, se plimba printr-o grădină din apropierea vechii cetății bizantine. Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb, cu care a vorbit despre Dumnezeu și Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Tânărul Leon a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În momentul acela, însă, Maica Domnului i-a spus: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apă tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Așa a găsit viitorul împărat un izvor din care a dat să bea orbului și l-a spălat pe față. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar Leon a exclamat: „Maica Domnului, ești aici! Te-am găsit.” Tradiția mai spune că împăratul a ridicat pe acel loc o biserică și că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferințele. Mai târziu, împăratul Justinian (526-575), suferind de o boală grea, a venit la acest izvor și s-a vindecat. El a ridicat, drept mulțumire, o biserică, distrusă însă de turci în 1453. Rezistând tuturor vicisitudinilor, creștinescul izvor mai există și astăzi la Constantinopol. Și acum, mii de credincioși vin la izvor pentru a primi ajutorul Maicii Domnului.

Recomandări

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc