Statistică

Bilanțul activității Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” în anul 2012

Directorul Gabriel Cărăbuș
Directorul Gabriel Cărăbuș

Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, a întocmit un raport statistic care cuprinde o serie de date centralizate privind activitatea instituției în anul 2012.
„Menirea esențială a unei biblioteci publice – remarcă el – este aceea de a tezauriza peste ani un fond de valori spirituale care stau la baza culturii unui comunități și chiar a unui popor. În această idee, menționăm faptul că numai în anul 2012 Biblioteca Bucovinei a achiziționat din finanțare publică un număr de 12.625 de documente de bibliotecă (din care 12.164 de cărți și 461 de CD/DVD-uri) și a avut abonamente la peste 80 de publicații seriale și periodice românești și străine, achiziții care au fost completate de donațiile obținute, respectiv 1.579 de volume.”
Directorul bibliotecii publice sucevene precizează că astfel „s-a ajuns ca în prezent colecțiile bibliotecii județene puse la dispoziția publicului să fie constituite din peste 370.000 de unități bibliografice”.
Gama diversificată de servicii
Instituția și-a diversificat gama de servicii: pe lângă serviciile tradiționale, ca împrumutul de carte sau consultarea de documente la sală, biblioteca publică suceveană a oferit meditații pentru copiii din centrele de plasament, cursuri pentru pensionari, a deschis un club de lectură în limba engleză și a organizat serviciul „play a game”, activități care sunt reflectate și de datele statistice centralizate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2012, după cum urmează:
Total utilizatori activi: 7.524 (din care, utilizatori noi înscriși: 3.029, utilizatori cărora li s-au vizat permisele emise în anii anteriori: 4.242, utilizatori ai bibliotecii mobile constituită prin proiectul transfrontalier “Bibliotecile – Porți deschise spre cunoaștere”: 253);
Total vizite la bibliotecă: 142.291, în creștere cu 15% față de anul 2011, când au fost înregistrate 123.676 de vizite;
Total documente difuzate: 190.895 (din care, consultate în bibliotecă în regim de “sală de lectură”: 37.846), acestora adăugându-li-se peste 1.000 de împrumuturi realizate prin intermediul bibliotecii mobile (constituită prin proiectul transfrontalier “Bibliotecile – Porți deschise spre cunoaștere”) către cititorii din localități precum Siret, Dărmănești, Negostina, Mușenița, Șerbăuți etc.;
Total sesiuni internet: 20.233, mai mult decât dublu față de anul 2011, când au fost înregistrate 9.718 sesiuni, această creștere datorându-se în special creșterii numărului de computere cu acces gratuit la internet, puse la dispoziția publicului prin intermediul programului Biblionet;
Total participanți la programe și evenimente culturale: 7.845 de persoane.
Activitate de cercetare și documentare
O dimensiune foarte importantă a activității de bibliotecă în anul care s-a încheiat a fost cea de cercetare și documentare, cu elaborarea și distribuirea unor materiale și publicații cu caracter științific (bibliografii, studii de recuperare a memoriei locale și alte instrumente de informare).

Recomandări

Milișăuți and Petrivtsi for Modern Administration/Milișăuți și Pătrăuți pentru o administrație modernă

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Administrația județeană intră în asociere cu USV și Primăria Siret pentru înființarea societății care va administra parcul industrial din acest oraș