Becali cere astăzi instanței să-i permită să plece timp de-o lună în vacanță la Monte Carlo



Finanțatorul echipei Steaua Gigi Becali – eliberat condiționat într-un dosar în care este urmărit penal pentru sechestrare de persoane – cere, astăzi, Judecătoriei sectorului 1 București să-i dea voie de plece din țară, timp de o lună, în vacanță la Monte Carlo. Avocații au declarat, vineri, că au depus cererea la Parchetul Tribunalului București care a redirecționat-o spre Judecătoria sectorului 1, care a stabilit termen pentru astăzi.
Gigi Becali a obținut, în instanță, posibilitatea de a merge în campania electorală, în țară. În 7 mai, Judecătoria sectorului 1 București a admis în parte cererea lui Gigi Becali, candidat PRM la europarlamentare, de a-și face campanie electorală în țară, respingând solicitarea acestuia de a pleca în străinătate.
Judecătoria sectorului 1 i-a impus lui Gigi Becali ca înainte cu 24 de ore de a pleca din București sau județul Ilfov să anunțe autoritățile judiciare în legătură cu destinația sa.
Hotărârea a fost atacată cu recurs care s-a judecat, o săptămână mai târziu, la Tribunalul Capitalei, instanța menținând decizia judecătoriei.
În motivarea deciziei Judecătoriei sectorului 1 se arăta că lui Becali i s-au ridicat parțial interdicțiile doar în vederea exercitării în mod corespunzător a dreptului constituțional de a fi ales, orice candidat având dreptul de a-și face campanie electorală.
Gigi Becali a participat, în 16 mai, la Iași la manifestările legate de Ziua Europei, după care a fost prezent, alături de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, la o acțiune electorală a acestei formațiuni politice.
În urmă cu o lună, în 17 aprilie, Gigi Becali părăsea arestul preventiv, după ce a fost eliberat sub control judiciar, instanța Tribunalului București admițând recursul acestuia împotriva deciziei Judecătoriei sectorului 1 – care apreciase că nu se modificase temeiul legal care a stat la baza arestării lui Becali, cu atât mai mult cu cât în dosar mai fuseseră arestate alte persoane. Becali este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă pedepsită cu închisoare de la șapte la 15 ani (dacă fapta este săvârșită prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice avantaj).
Potrivit anchetatorilor, Gigi Becali le-a cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG, unde hoții au fost puși să dea declarații scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanțatorului și că nu vor reclama Poliției faptul că au fost urmăriți cu mașinile, urcați cu forța în vehicule și duși în Pipera. Unul dintre hoți a fost împușcat, glonțul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generație (PNG).
Instanța i-a impus lui Gigi Becali să nu părăsească Bucureștiul sau județul Ilfov fără o încuviințare prealabilă din partea anchetatorilor, să se prezinte ori de câte ori este citat la instanță sau la Parchet și să nu se apropie de părțile vătămate din dosar, de martori sau de cei „alături de care a comis fapta”.
Becali fusese arestat în 3 aprilie, fiind acuzat, inițial, alături de alte cinci persoane – Cătălin Otto Zmărăndescu, Ștefan Dediu, Nicolae Dumitrașcu, Dumitru Beciu și Marius Petrinel Geavela – de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani. Cei șase au fost acuzați că, în ianuarie, au prins și sechestrat trei bărbați care îi furaseră mașina omului de afaceri.
În 14 aprilie, respectiv în 17 aprilie au mai fost arestate două persoane în acest caz, una dintre acestea susținând că ea este cea care a comis faptele de care au fost acuzați Becali și Zmărăndescu.
Ulterior, au fost arestați și hoții mașinii lui Becali.