Finanațatorul echipei FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că a decis să nu mai facă glume legate de oferirea de bani arbitrilor și jucătorilor altor formații, deoarece acest lucru strică imaginii fotbalului, menționând totodată că nu se va mai certa cu „toată lumea”.
„Deci, eu am făcut o glumă și Mircea Sandu are dreptate. Eu am înțeles și semnalul și mesajul pe care a vrut să-l transmită Mircea Sandu și are dreptate, pentru că el este președintele federației. El este unul și noi suntem mai mulți și nu ne dăm seama că ne jignim, mai spunem glume și se strică imaginea fotbalului. Am luat o hotărâre că nu voi mai glumi, n-am să mă mai cert cu toată lumea. Eu am să vorbesc numai de Steaua de acum încolo, iar când va fi o discuție despre Steaua, se va da un comunicat oficial. Nu voi mai vorbi eu, va vorbi președintele Stelei”, a spus Becali.
Gigi Becali a afirmat că de acum înainte nu va mai intra în polemici pentru a nu risca depunctarea echipei. „M-am gândit că Paszkany e băiat deștept până la urmă, își vede de treaba lui. Se ceartă președintele, am și eu președinte. Nu e vorba de silenzio stampa, e vorba că am stat și am analizat foarte bine, iar eu sunt un om foarte orgolios, iar pentru demnitate și onoare sunt capabil de lucruri… Și atunci e mai bine să nu intru în tot felul de polemici și nu vreau să ajung la lucruri mai urâte din cauza fotbalului, pentru că eu nu suport jigniri și alte lucruri. Eu țin mai mult la demnitate și onoare decât la viața mea. Are legătură și cu faptul că Steaua riscă depunctarea, domnul Sandu are dreptate. Cum să poată să ne astâmpere, decât cu niște sancțiuni. O să vedeți că nu mai spun lucruri din astea”, a completat Becali.
Finanțatorul stelist Gigi Becali a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii Fanatik Show, de la Telesport, că, în urmă cu mai mulți ani, la un meci cu FC Brașov, a dat bani unui arbitru pentru ca echipa sa să fie „arbitrată corect”. De asemenea, el a dezvăluit că a mituit și un jucător de la Astra Ploiești. „Am dat o dată la un arbitru, când am intrat în fotbal, ca să fiu arbitrat corect, zece mii. Nu vă spun cine, că și așa, astăzi, mi-a venit hârtie cu neînceperea urmăririi penale. Când am fost la Brașov, ne-a furat de ne-a rupt. Și l-am întrebat pe ăla care a fost intermediarul și a spus că i-au dat ăia mai mult. Și i-am dat telefon și i-am cerut banii înapoi. Tot așa, acum 7-8 ani, i-am dat la un jucător ca să nu-și apere șansele corect. Că nu are ce să-mi facă mie DNA-ul pentru că mi-a venit astăzi neîncepere urmăririi penale. Doar nu o să înceapă acum o altă anchetă. Că pot să spun că am glumit dacă e, dar v-am promis că vă spun niște lucruri reale. Mă, și a dat ăla un șut de la 40 de metri, a dat o ghiulea. Jucam cu Astra Ploiești, a dat gol. Și atunci am zis în viața mea nu mai îmi trebuie arbitru, eu joc corect”, a spus Becali.
El a revenit marți și a declarat că, în cazul în care va fi chemat la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, va spune că a glumit atunci când a dezvăluit că a dat bani unui arbitru în urmă cu mai mulți ani. „O să spun că am glumit atunci când am zis că am dat bani la arbitri. Oricum nu are ce să-mi facă Mircea Sandu, ceea ce am făcut eu este o spovedanie publică”, a spus Becali.
Președintele FRF Mircea Sandu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a cerut Comisiei de Disciplină să aplice sancțiuni cu depunctarea echipelor sau retrogradarea în cazul declarațiilor calomnioase făcute de conducătorii de cluburi. Mircea Sandu a adăugat că sancțiuni disciplinare și penalități financiare ar putea fi aplicate chiar și în cazul în care persoana în cauză spune în fața Comisiei de Disciplină că a fost o glumă. „Dacă spune că este o glumă, cred că îl putem sancționa. Cred că îl poate încadra comisia undeva la declarații neadevărate, care prevăd o sancțiune disciplinară și o penalitate”, a mai spus Sandu.