Accident

Bebeluș în stare gravă, după ce mama a încurcat medicamentele

Un bebeluș în vârstă de trei luni de zile a ajuns la spital în stare foarte gravă, după ce a fost intoxicat de mama sa, care i-a administrat din greșeală un alt medicament decât cel pe care trebuia să-l ia.
Micuțul, Vasile Mihăilescu, din comuna Marginea, a ajuns la Spitalul Județean Suceava ieri, în jurul orei 14.00, iar din cauza stării foarte grave a fost transferat, după câteva ore, spre o unitate medicală din Iași.
După cum a precizat medicul Tiberiu Brădățan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, bebelușul a fost intoxicat din greșeală cu Dentocalm, un anestezic puternic, mama dându-i micuțului acest medicament în locul vitaminei D.
„Acest medicament administrat din greșeală conține xilină, un anestezic, care, având în vedere vârsta copilului, i-a provocat tulburări epileptice, cauză din care micuțul este în pericol de a intra în stop cardio-respirator”, a explicat medicul.
Poliția municipiului Rădăuți a început o anchetă în acest sens, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs intoxicarea.
Acest nefericit accident vine la o lună de zile după un altul, foarte asemănător. La finele lunii martie, o femeie din Mitocul Dragomirnei i-a administrat fetiței sale, din greșeală, același medicament, Dentocalm, pe care ea îl folosise pe perioada sarcinii, pentru o durere de măsele.
Mama avea toate medicamentele într-un dulap și, în loc să-i dea fetiței picături care aveau rolul să-i crească imunitatea împotriva vărsatului de vânt, i-a administrat puternicul anestezic.
Din păcate, în acest caz, fetița, care avea patru luni de zile, nu a supraviețuit.

Recomandări

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama

Forumul „Afirmă-ți eternitatea prin maternitate!”. Vocație și misiune pentru mama creștină”, ediția a II-a