Ministerul Sănătății va demara, în 2009, în premieră, două programe de screening pentru depistarea precoce atât a cancerului mamar, cât și a celui de col uterin, întrucât, în ultimele două decenii, România nu a mai reușit să implementeze niciun astfel de program.
„Astfel, mai mult de trei milioane de femei cu vârstă peste 40 de ani vor beneficia gratuit de mamografii în spitalele județene și în unități mobile. De asemenea, numai anul acesta, 600.000 de femei vor fi testate gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, prin teste Babeș-Papanicolau. Ministerul Sănătății are, pentru 2009, pentru aceste programe, 72 de milioane de lei”, a spus ministrul Sănătății, Ion Bazac, în cadrul conferinței „Cancerul de la prevenție la paleație”, secțiunea „Prevenția, diagnosticul și tratamentul țintit în oncologie și extinderea accesului la îngrijiri paleative”, moderat de președintele Fundației Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură, Mihaela Geoană.
Bazac a spus că vrea să pună lucrurile în ordine pentru că sunt multe probleme în sistemul oncologic.
În program vor fi incluși medicii de familie care vor fi plătiți suplimentar. Mai mult, există specialiști care să poată interpreta testele Babeș – Papanicolau.
Institutele oncologice din Cluj și București vor avea în subordine câte patru centre unde vor fi făcute investigațiile, a susținut ministrul Sănătății.
„Nu trebuie sa facem un exercițiu de imaginație pentru a întrevedea cât de mult se poate face împreună, punând într-un efort comun infrastructura de sănătate, mobilizarea și implicarea societății civile, expertiza organismelor internaționale, finanțarea din partea companiilor farmaceutice și forța presei. Cancerul nu alege. Însă noi putem alege să prevenim. Este mai mult decât o opțiune. Pentru toți cei care suntem aici este o responsabilitate”, a mai spus Bazac, precizând că mortalitatea prin cancer de col uterin este cea mai ridicată din Europa.
Campania din 2009, vizează, într-o prima etapă, informarea și instruirea medicilor și a profesorilor care se vor întâlni ulterior cu părinții, la școală și în cabinetele medicale, pentru a discuta despre cancerul de col uterin și despre vaccinarea împotriva virusului HPV.
„Este o abordare «door-to-door» ce presupune un dialog și o comunicare directă în interiorul triadei medic-profesor-părinte, esențială pentru dezvoltarea copiiilor noștri. De asemenea, am îndreptat și target-ul urmărit pentru această metodă de prevenție. Acum vizăm pentru imunizarea împotriva virusului HPV elevele cu vârsta între 10 și 14 ani, și nu 9-11 ani cum a fost înainte, a declarat Bazac.
Ministrul a precizat că această campanie de informare nu va fi urmată obligatoriu și de o campanie de vaccinare. Imunizarea va avea loc numai dacă, statistic, minimum jumătate dintre părinți înțeleg utilitatea demersului și sunt dispuși să își vaccineze copiii.
„Eu sper că această campanie de informare să aibă succes și să reușească să convingă părinții de beneficiile vaccinarii anti HPV. Cred în această metodă de prevenție a cancerului de col uterin și nu aș avea nicio rezervă să îmi vaccinez propria fiică”, a conchis Bazac.
Un Comitet Național a definit și a agreat campania de informare lansată oficial, duminica trecută. Acest comitet a reunit, în premieră pentru un program de sănătate din România, reprezentanți ai MS, ai Ministerului Educației, ai OMS, ai UNICEF, ai Fondului ONU pentru populație, ai societății civile, epidemiologi, oncologi, jurnaliști și companiile producătoare ale vaccinului HPV.