Bazac: Românii ar putea avea vaccin împotriva AH1N1 în septembrie dacă virusul va fi izolat



Un vaccin care să protejeze populația de gripa AH1N1 ar putea fi produs în România cel mai devreme în septembrie sau octombrie, dacă tulpina noului virus va fi izolată la sfârșitul lunii iunie, așa cum preconizează OMS, a declarat, vineri, la Galați, ministrul Sănătății, Ion Bazac.
„Tulpina n-a fost izolată. Era vorba, o propunere a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), că va fi izolată în jurul datei de 20 mai. Din păcate, virusul evoluează foarte tare. Virusul nu a fost izolat nici măcar în Statele Unite. Există o perspectivă că s-ar putea realiza acest lucru la sfârșitul lunii iunie. Din momentul acela, durează cam trei luni până se va putea produce prima tranșă de vaccin, deci România ar putea avea la sfârșitul lunii septembrie-octombrie acest vaccin dacă virusul este izolat”, a declarat Bazac, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit acestuia, România a primit aproape o mie de teste pentru noul virus gripal.
„Primerii pentru testarea AH1N1 îi primim de la Organizația Mondială a Sănătății și nu sunt milioane, sunt limitați. România are în momentul ăsta aproape o mie de teste, deci puteam să testăm o mie de persoane. Sigur că, la momentul la care ne apropiem de finalizare, probabil că mai primim de la OMS niște teste noi”, a mai spus Bazac.
Conform acestuia, vor fi testate doar persoanele care au simpome clinice clar definite, și nu toate persoanele care au intrat în contact cu persoana care prezintă simptomele de gripă.
„Contacți pot fi foarte mulți. Dacă nu prezintă simptomatologie clinică, ei sunt obligați să stea șapte zile la domiciliu. I-am pus deja să semneze un formular de izolare prin care își asumă un anume tip de responsabilitate penală și atât. Mă bazez pe faptul că toate aceste persoane au suficientă conștiință ca să nu iasă din casă în perioada respectivă și să nu intre în contact cu alte persoane pe care le-ar putea infecta”, a mai spus Bazac.
Ministerul Sănătății (MS) a anunțat, vineri, că încă un caz de infectare cu gripă de tip AH1N1 a fost confirmat în România, numărul bolnavilor ajungând la nouă.