Investiție

Bază de agrement cu piscine și terenuri de sport în valoare de 12,7 milioane de lei la Fălticeni

Primăria municipiului Fălticeni va construi cu fonduri europene o bază de agrement cu piscine, terenuri de sport și locuri de joacă pentru copii în zona parcului de lângă iaz. Proiectul intitulat ”înființare infrastructură de agrement Nada Florilor” în valoare de 12,739 de milioane de lei a fost depus la finele săptămânii trecute la Agenția de Dezvoltare Nord Est de la Piatra Neamț. Potrivit primarului Cătălin Coman, proiectul vizează construirea unei piscine acoperite în suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați, construcție care va beneficia de centru SpA și săli de agrement, și a trei bazine în aer liber, unul de 325 de metri pătrați și adâncime de 4 metri dotat cu trambuline pentru sărituri, un bazin de 75 de metri pătrați și adâncime de 1 metru pentru copii și un bazin pentru adulți de 300 de metri pătrați dotat cu topogane. Complexul de agrement va mai conține un teren de sport de 800 de metri pătrați, pentru fotbal, tenis de câmp, volei și baschet, parcări, alei pietonale, o pistă pentru biciclete, o cascadă, bănci și sistem de iluminat modern. Primarul de Fălticeni a subliniat că municipalitatea va mai construi în zona respectivă dar pe alt proiect locuri de joacă pentru copii și va reabilita teatrul de vară care acum este în paragină. Din valoarea totală a proiectului de 12,739 de milioane de lei, 12,352 de milioane reprezintă suma eligibilă adică banii nerambursabili de la Uniunea Europeană și 311.622 de lei suma neeligiblă care urmează a fi acoperită de municipalitate. ”Am muncit foarte mult la acest proiect care are peste 1.000 de pagini. Am făcut documentația în 10 zile în condițiile în care un asemenea proiect se face cam în șase luni. Ne-am mobilizat toți specialiștii de la primărie, cei de la firma de consultanță de la Iași și am reușit să facem un lucru care va fi benefic pentru oraș. În primul rând va crea noi locuri de muncă, va atrage turiști care își vor cheltui banii la noi și nu în ultimul rând va fi un loc de agrement pentru locuitorii municipiului Fălticeni”, a spus Cătălin Coman.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

La aproape un an de la inundațiile din Bazinul Dornelor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să reclădească speranța la Broșteni

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”