Sfârșit tragic

Bătrână de 80 de ani, omorâtă în propria casă

Viață curmată tragic. O femeie în vârstă de 80 de ani din satul Molid a fost omorâtă în propria locuință de indivizi rămași deocamdată necunoscuți. Eleonora Țebrean a fost găsită în propria locuință de fiul ei. Joi după-amiază, când acesta a trecut să o viziteze, a găsit-o întinsă pe jos cu urme de lovituri. În plus, casa era răvășită, fapt ce arată că cei care au omorât-o pe bătrână au căutat să-i fure și din bunuri sau bani.
Casa Eleonorei Țebrean se află la numai câțiva metri de drumul european 576, care leagă Suceava de Vatra Dornei, într-o zonă unde muncitorii care se ocupă cu lucrările de reabilitare au lucrat în ultima vreme. De altfel, vecinii spun că muncitorii o vizitau destul de des pe femeie, pentru a mai bea câte o țuică sau pentru a se adăposti de ploaie. Nu este exclus ca autorul sau autorii faptei să fie chiar din rândul celor care au vizitat-o pe bătrână în ultima vreme. Este una din ipotezele de lucru, dar anchetatorii nu exclud nici alte variante.

Recomandări

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare

Femeie evacuată din casă de polițiști după ce și-a pălmuit soțul cu care este căsătorită de 20 de ani