Bătaie între 12 tineri, la o discotecă

Postul de poliție Cacica a fost sesizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.18, despre faptul că în centru satului Pârteștii de Sus are loc un scandal.La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și jandarmi, care au aplanat scandalul.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, sâmbătă seara, pe raza localității, la o societate comercială, a fost organizată o discotecă.Astfel, în jurul orei 02:10, în interiorul discotecii a izbucnit un scandal între două grupuri de tineri din comunele Mănăstirea Humorului și Cacica. Scandalul a degenerat și a continuat în fața discotecii, unde mai mulți tineri s-au lovit reciproc, fără a fi necesară transportarea la spital, sau acordarea de îngrijiri medicale.În urma măsurilor întreprinse de polițiști, au identificați 12 tineri cu vârste între 17 și 26 de ani, participanți la scandalul produs atât în interiorul, cât și în fața discotecii. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea tuturor participanților.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

50 de porci au pierit în incendiul de la Milișăuți, în jur de 250 au fost salvați. Tot dezastrul ar fi plecat de la o țigară