Băsescu vrea reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la festivitatea de decorare a sportivilor medaliați la JO 2008, că e necesară înființarea unui Minister al Tineretului și Sportului, întrucât sportul „trebuie să fie reprezentat la masa Guvernului”, nu doar în preajma marilor evenimente sportive.
Șeful statului a subliniat că Ministerul Tineretului și Sportului trebuie să fie o instituție care să reprezinte în ședințele Guvernului interesele sportului și ale performanțelor românești în acest domeniu.
El și-a exprimat regretul că sunt campioni olimpici sau foști sportivi de performanță care par că sunt susținuți mai puțin de țara lor pentru a avea acces la instituțiile care decid soarta sportului, din țară sau la nivel internațional.
„Ar fi bine poate să vorbim acum, la cald, imediat după Olimpiadă, despre nevoia reînființării unui Minister al Tineretului și Sportului”, a spus Băsescu, întrerupt de aplauzele celor prezenți.
„Sportul trebuie să fie reprezentat la masa Guvernului, și nu din când în când întrebat ce-i mai trebuie și mai ales întrebat cu două-trei săptămâni înainte de marile evenimente ce performanțe o să face”, a adăugat șeful statului.
În opinia șefului statului, sportul a început să definească forța națiunilor, iar „România are nevoie să revină la un Minister al Tineretului și Sportului, ca instituție care să reprezinte în ședințele de Guvern interesele sportului și, implicit, ale performanței românești în acest domeniu”.
„Cred că cei care răspund de olimpismul românesc ar trebui să aibă ca principală grijă promovarea foștilor campioni olimpici români în structurile olimpice naționale și internaționale”, a adăugat președintele Băsescu.
De altfel, cu această ocazie, șeful statului și-a exprimat speranța că baza de la Izvorani va deveni „un laborator de mare performanță”.
„Sper ca baza de la Izvorani să se constituie în acel laborator de mare performanță. (…) Vreau să cred că această bază, cele câteva sute de săli de sport care vor permite sport de masă, poate un program pentru bazine de înot olimpice vor fi elemente care vor sprijini sportul românesc, și nu numai marea performanță, dar și sănătatea fiecăruia dintre tinerii din România”, a spus șeful statului.
El și-a încheiat discursul dând asigurări că, dacă va fi solicitat, va fi un partener atât în discuții, cât și în găsirea de soluții pentru noi performanțe.