Basescu și Talabani au discutat despre implicarea firmelor românești în reconstrucția Irakului



Președintele Traian Băsescu și omologul său irakian Jalal Talabani au discutat, joi, la Bagdad, despre găsirea unor modalități de implicare a firmelor românești în procesul de reconstrucție din Irak.
„Mi-am exprimat adânca recunoștință față de președintele României pentru participarea armatei ronmâne în Irak și în loc de armata română trebuie să găsim oameni de afaceri în Irak. Irakul mulțumește poporului român și Guvernului și apreciază mult participarea României la dezvoltarea Irakului”, a declarat Jalal Talabani.
La rândul său, președintele Traian Băsescu a afirmat că obiectivul a fost ca în Irak să sosească firme, să facă investiții și să participe la programul de dezvoltare a acestei țări.
„România are o mare tradiție în exploatarea țițeiului, în exploatarea gazelor, în construcții de rafinării, în construcții de fabrici de ciment, în dezvoltarea infrastructurii pentru agricultură și a infrastructurilor rutiere; cu toată capacitatea noastră, vă stăm la dispoziție”, a declarat președintele Traian Băsescu.