Băsescu regretă că lideri de partid încearcă să politizeze participarea sa la ședința de Guvern



Președintele Traian Băsescu regretă faptul că o serie de lideri de partid încearcă să politizeze participarea sa la ședința Guvernului României de duminică, anunțând că prezența sa a fost solicitată de premier și că va continua să participe la ședințe ale Executivului, informează Președinția.
„Președintele României, Traian Băsescu, regretă faptul că o serie de lideri de partid încearcă să politizeze participarea sa la ședința Guvernului României din data de 14 iunie a.c. Șeful statului face un apel către partide și instituții să lase deoparte orgoliile și interesele de partid și să colaboreze pentru limitarea efectelor crizei și continuarea reformelor. Președintele Traian Băsescu dorește să reamintească politicienilor interesați, în special celor aflați în campanie electorală, că a participat la ședința de guvern ca urmare a invitației formulate de primul ministru al Guvernului României, Emil Boc”, se arată într-un comunicat al Președinției remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Președintele consideră că este foarte important ca toate instituțiile statului să colaboreze pentru limitarea efectelor crizei economice și continuarea reformelor asumate de coaliția la guvernare, precizează Președinția.
„În acest context, șeful statului este hotărât să continue să își exercite atribuțiile conferite de Constituția României, inclusiv cele referitoare la participarea la ședințele de guvern. Potrivit Constituției României, articolul 87 (al.1 și al.2) «Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații. Președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participă»”, se arată în comunicat.
Președintele Traian Băsescu a fost prezent, duminică, la începutul ședinței de Guvern, unde urma să se discute despre descentralizare, aplicarea programului „Prima Casă” și comasarea unor taxe și tarife parafiscale.
Băsescu a declarat că optimismul BNR privind economia nu are acoperire și că România intră în recesiune, a cerut miniștrilor să nu depășească fondul de salarii și a estimat o nouă rectificare bugetară negativă.
Șeful statului a cerut ministrului Educației să nu scoată sportul din școli și să adapteze programa școlară cerințelor economiei, a cerut ca la alegerile prezidențiale fiecare secție de votare să aibă un calculator conectat la Internet pentru a preveni turismul electoral și a mai solicitat reluarea plății sporurilor către militarii din teatrele de operațiuni din luna iulie.
PSD a difuzat, duminică, un comunicat în care a apreciat că PSD consideră că afirmațiile șefului statului trec de la optimism necontrolat la pesimism acut și creează panică în rândurile populației și că, prin prezența la Guvern, acesta vrea „confiscarea electorală a acțiunii guvernamentale” de ieșire din criză, apărând ca „salvatorul națiunii”.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, luni, că miniștrii PSD nu vor mai participa la ședințele de Guvern la care va fi prezent și președintele Traian Băsescu, în condițiile în care vizita șefului statului va fi una „intempestivă” sau „neanunțată”.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că Traian Băsescu a recunoscut, prin intervenția de duminică de la Guvern, că Executivul nu a avut și nu are nicio soluție anticriză, menționând că soluția pentru ieșirea din criză este „un alt președinte și un alt Guvern”.
Președintele PSD București, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că Traian Băsescu „mănâncă păpădie și salată”, iar ministrul Turismului, Elena Udrea, este anemică „de la foarte multă păpădie” și nu își dă seama ce declară, întrucât ia masa cu șeful statului.
Vanghelie a declarat că prin participarea la ședința extraordinară a Guvernului de duminică, președintele Traian Băsescu nu l-a respectat în primul rând pe prim-ministrul Emil Boc.
Președintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, luni, în debutul ședinței BPN a PSD, că intervenția șefului statului la ședința de Guvern de duminică a fost „neinspirată” și „diletantistă” în ceea ce privește economia.
Prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu a afirmat, luni, despre prezența șefului statului la ședința Executivului din week-end, că Traian Băsescu a fost invitat de premierul Boc la această reuniune, iar miniștrii Cabinetului ar trebui să respecte acest lucru.