Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că nu poate interveni pentru ca unui „așa-zis ziarist” să i se oprească ancheta, oricât de mult acesta și-ar dori acest lucru. Șeful statului a făcut această afirmație, fără să dea nume, la o întâlnire cu reprezentanții Camerelor de Comerț din România. El a spus că în România există, în același timp, afaceriști cinstiți, afaceriști care au avut „un început dubios” și care, ulterior, au început să-și plătească taxele și impozitele și o altă categorie de oameni de afaceri, care „s-au obișnuit” să primească bani de la stat.
Băsescu a spus că pentru toți aceștia „există loc”, menționând că el nu îi judecă, cei chemați să judece fiind judecătorii. El a adăugat însă că ce a refuzat și va continua să refuze este să intervină pentru ca anchetele în cazul unor oameni de afaceri să înceteze.
„Oricât ar vrea un așa-zis ziarist să intervin să i se oprească ancheta, nu pot. El poate să se ducă pe toate televiziunile, să se supere pe mine”, a spus Băsescu.
El a adăugat, de asemenea, că nu va interveni niciodată pentru ca un om de afaceri să fie anchetat.
„Să nu credeți minciunile propagate, că nu știu cui i s-au făcut dosare. Dacă luăm un celebru ziarist, cu intervenții, dosarul era depus de dinainte de câștigarea mandatului de către mine și nu i-am făcut acestui om nimic să i se întâmple vreun rău”, a adăugat Băsescu.