Președintele Traian Băsescu a declarat, joi ,la RRA, că România nu va putea să-și îndeplinească parametrii fixați în acordul cu FMI pentru sfârștul acestui an, în primul rând pentru că va avea o cădere economică mai mare decât cea estimată.
„Nu se pune problema să întrerupem acordul cu Fondul. În primul rând, realitatea corectă este că parametrii primelor șase luni arată că România a rămas în angajamentele în acordul cu Fondul”, a spus Băsescu.
El a fost îndrebat, în acest context, dacă România și-a atins țintele, răspunzând afirmativ.
„Ce putem anticipa este că nu vom putea să ne îndeplinim parametrii fixați în Acord pentru 31.12 și asta din mai multe motive. Cel mai serios motiv este pentru că vom avea o cădere economică mai mare decât cea estimată, mai mare de -4. Și atunci lucrurile trebuie puse în acord. Dacă vom avea o cădere economică mai mare de -4, și încasările la buget vor fi mai mici decât cele estimate bazat pe -4, ceea ce înseamnă că și deficitul va fi mai mare, și atunci trebuie găsite formule de compensare a deficitului pentru a rămâne undeva la 4,6”, a spus Băsescu