Băsescu la Izvorani: Reușita lui Țiriac, dovada că cei puternici pot mișca Guverne ce par imobile



Președintele Traian Băsescu a remarcat, miercuri, la inaugurarea Complexului Sportiv de la Izvorani, bătălia publică dusă de Ion Țiriac pentru realizarea acestui obiectiv, apreciind că oamenii puternici pot mișca guverne care par imobile sau incapabile de a reacționa pozitiv la idei bune.
Șeful statului a mulțumit celor care au contribuit la realizarea proiectului legat de construcția Complexului Sportiv de la Izvorani.
El a menționat că sprijinul acordat de instituțiile statului era firesc.
Băsescu a ținut să mulțumească în special președintelui Comitetului Olimpic Sportiv Octavian Morariu și lui Ion Țiriac, pentru eforturile depuse de aceștia în realizarea proiectului.
Președintele Traian Băsescu a menționat că a remarcat bătălia publică dusă de Ion Țiriac pentru realizarea proiectului. În opinia șefului statului, reușita acestuia demonstrează că „oamenii puternici pot mișca guverne care par imobile sau incapabile de a reacționa pozitiv la idei bune”.