Băsescu, la conferința agricultorilor: Jurnaliștii sunt mai răi în negocieri decât FMI



Șeful statului s-a arătat nemulțumit de modul în care cameramanii s-au așezat în sală la Conferința privind agricultura, el rugându-i să se mute astfel încât să-i poată vedea pe participanți, iar la refuzul unora dintre aceștia, a apreciat că jurnaliștii sunt mai răi în negocieri decât FMI. Conferința legată de situația agriculturii din România a avut loc într-o sală dintr-un hotel din București, aceasta dovedindu-se neîncăpătoare pentru numărul mare de reprezentanți ai asociațiilor agricole, dar și pentru jurnaliștii și cameramanii prezenți, toți aceștia trebuind să stea înghesuiți pe tot parcursul evenimentului.
Înainte de sosirea șefului statului, cameramanii și-au așezat camerele de-a lungul unui culoar aflat în mijlocul sălii, care despărțea masa de prezidiu de șirul de scaune pe care stăteau reprezentanții asociațiilor agricole prezenți la eveniment.
Șeful statului s-a așezat, când a sosit la eveniment, la masa de prezidiu și a constatat că din cauza șirului de cameramani nu-i poate vedea pe participanții la conferință.
Băsescu a spus că, dacă presa a intrat doar pentru a lua imagini pentru câteva momente, atunci cameramanii pot rămâne în poziția în care se află, însă dacă se dorește prezența presei de-a lungul întregului eveniment, aceștia trebuie să se mute.
Traian Băsescu a spus că nu a venit să vadă cameramani, ci să-i vadă pe participanții la eveniment, moment în care o parte dintre reprezentanții asociațiilor agricole au început să aplaude.
Băsescu i-a rugat pe cameramani să se mute în lateral, menționând că altfel nu poate vedea „sala”.
Unii dintre reprezentanții televiziunilor au declarat că deja transmit în direct evenimentul și că, din această cauză, nu se pot muta.
O jurnalistă i-a spus șefului statului că, dacă nu se dorește prezența presei în sală, jurnaliștii nici nu ar fi trebuit să fie chemați. Băsescu a replicat râzând, către participanții la eveniment, că în negocieri, jurnaliștii sunt mai răi chiar și decât FMI.
Dat fiind faptul că unii dintre cameramani s-au mutat în locul indicat de șeful statului, astfel încât acesta să-i poată vedea pe participanți, evenimentul a putut continua, însă după o pauză de 10 minute, cât le-a luat cameramanilor să își mute camerele.