Băsescu: Încerc de vreo două luni să ajung la Roma și am făcut oarecare presiuni



Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, la Roma, cu reprezentanți ai comunității românești din Italia, spunându-le acestora că încearcă de vreo două luni să ajungă în Capitala Italiei și că a făcut chiar presiuni în acest sens.
Întâlnirea a avut loc la Ambasada României din Capitala Italiei, fiind prezenți aproximativ 50 de români. Aceștia i-au spus șefului statului nemulțumirile lor. Unul dintre cei prezenți a spus că este de părere că autoritățile de la București nu fac și nu au făcut niciodată suficient pentru imaginea românilor din Italia.
Șeful statului a replicat că nici problemele de imagine ale României de după 1 ianuarie 2007 nu sunt la fel de mari ca acelea dinaintea intrării în UE.
Un alt reprezentant al comunității românești a spus în acest context că, în opinia sa, este o obrăznicie din partea autorităților italiene să-l cheme pe șeful statului român sau pe premier „la ordine” în legătură cu infractorii români din Italia.
„De fiecare dată când statul român prinde un mafiot la București, nu cred că-l cheamă pe Berlusconi la ordine. Este o obrăznicie să chemi la ordine”, a spus acesta.
Băsescu s-a interesat nedumerit cine pe cine cheamă la ordine. „Păi mereu îl cheamă și pe ministrul de Interne, primul-ministru, l-a chemat pe domnul Blaga. Știți că a venit domnul Blaga și domnul David, pentru ce au venit?”, a spus bărbatul, la care Traian Băsescu a răspuns: „Eu încerc de vreo două luni să ajung la Roma și am făcut oarecare presiuni”. Bărbatul i-a răspuns șefului statului: „Păi, atunci, vă chemăm noi”, la care toți cei prezenți au izbucnit în râs și au aplaudat.