Poziție

Băsescu: Fără scrisoarea semnată de Ponta, Antonescu și Zgonea, șanse aproape zero pentru Schengen



Președintele Traian Băsescu
Președintele Traian Băsescu

Președintele Traian Băsescu a declarat că fără transmiterea către guvernele țărilor UE a unei scrisori semnate de premier și președinții Camerelor privind aspectele negative din raportul MCV, România are șanse aproape zero privind o decizie de aderare la Schengen în Consiliul JAI din martie.
„Este nevoie absolută de o scrisoare semnată de principalii decidenți politici care pot face ceva în îndreptarea aspectelor negative semnalate în raport. De aceea mai sugerez o dată să se renunțe la jocul „o scrisoare în care să cerem să intrăm în Schengen și să o semnăm toți”, pentru că o astfel de scrisoare nu ar stârni decât zâmbete. Eu cred că scrisoarea trebuie să fie semnată de principalii decidenți ai majorității parlamentare, premierul, președintele Senatului și președintele Camerei, în care să ia punct cu punct aspectele negative din raportul MCV și să transmită poziția în raport cu cele semnalate”, a declarat Băsescu, ieri, în conferință de presă.
El a subliniat că nu ar avea nici o valoare dacă ar trimite singur o scrisoare sau dacă ar semna și el varianta de scrisoare alături de cei trei în formula dorită de aceștia.
Președintele a subliniat că în scrisoarea pe care consideră el că trebuie să o trimită cei trei e necesar să fie menționate răspunsuri exacte la aspectele semnalate în raportul MCV cum ar fi desemnarea procurorului general și procurorului șef al DNA.
„Ar trebui să fie în această scrisoare o poziție cu privire la ce se întâmplă dacă un ministru al Guvernului este constatat a fi incompatibil de ANI. Ar trebui de asemenea un subiect să fie ce face majoritatea parlamentară dacă se cere arestarea sau percheziționarea unui parlamentar. Ar trebui să fie un răspuns și un angajament de respectare a hotărârilor justiției în ceea ce privește plecarea parlamentarilor din Parlament. Ar trebui să fie răspunsuri cu privire la ce întâmplă cu un parlamentar constatat incompatibil. În lipsa unei astfel de scrisori, România are șanse aproape zero să obțină un răspuns în Consiliul JAI din 6-7 martie și eu cer public să se facă un astfel de demers. Nu garantez că va fi un succes, dar este ceva ce poate face establishmentul politic românesc pentru a apropia șansele de intrare în Schengen”, a adăugat Băsescu.
Președintele a spus că el și-a epuizat argumentele în plan european și că e de părere că și-a făcut datoria prin recomandarea obținută la Consiliul European din decembrie către Consiliul JAI să pună din nou decizia de aderare la Schengen a României și Bulgariei la reuniunea din 7-8 martie.
Băsescu a arătat și că a „tatonat atmosfera și abordările” în rândul liderilor UE după raportul MCV, iar aceasta „nu este bună deloc”.
El a punctat și că deși raportul MCV nu are nici o legătură cu condițiile de aderare la Schengen din Tratatul de Aderare, nu poate fi ignorat că unele state au această abordare.
„Pentru că, deși nu are nicio legătură cu condițiile din Tratatul nostru de Aderare, nu putem să nu observăm o abordare politică a statelor. Și nu avem ce face pentru că funcționează dreptul de veto”, a spus Băsescu.
El a mai arătat că nu sunt suficiente eforturile diplomatice ale MAE în întâlniri cu ministerele de Externe din țările care se opun, cu europarlamentarii din Germania, Olanda, Finlanda sau Franța, ci este nevoie și de această scrisoare pe care să o aibă pentru a o transmite mai departe oficialii români care vor reprezenta țara la Consiliul JAI din martie.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025
Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv
Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv