Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că previziunile unei participări reduse la vot îl determină să facă un apel către români pentru a veni la urne la alegerile locale de la 1 iunie.
Șeful statului a spus că viața de zi cu zi a fiecărui cetățean depinde de cei aleși în administrația locală.
„Viața de zi cu zi depinde de cei aleși în administrația locală”, a declarat Băsescu, spunând că se referă la calitatea școlilor, siguranța cetățeanului, transportul public, dezvoltarea sistemelor de apă și de canalizare
„Calitatea vieții fiecăruia dintre români depinde de cei care vor fi aleși duminică. De aceea, participarea la vot este esențială. Nu putem să nu ne implicăm în decizie prin participare la vot, iar pe de altă parte să ne exprimăm nemulțumirea”, a spus președintele.
El a precizat că apelul său către români este să participe la alegerile locale de duminică, deși știe că această zi este un moment de respiro după o săptămână de muncă grea. Președintele a adresat rugămintea cetățenilor să aloce totuși 15-20 de minute pentru a-și alege conducătorii locali.
„Eu voi fi la prima oră la vot, duminică 1 iunie”, a anunțat Băsescu.