Bărbatul care a înjunghiat două femei pe străzile Sucevei, prins de polițiști și internat la Psihiatrie

Polițiștii suceveni au reușit să prindă un bărbat care a înjunghiat două femei pe străzile municipiului Suceava.Primul caz s-a înregistrat pe 25 august 2015, în jurul orei 21.50, victima fiind o femeie de 55 de ani. Din cercetări s-a stabilit că, în timp ce reclamanta se deplasa singură pe aleea dintre străzile Prof. Leca Morariu și str. Universității, în apropierea Școlii de Arte Suceava, din spate a venit un bărbat necunoscut care, fără să-i spună ceva sau să-i ceară vreun bun, i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona spatelui și gâtului, după care autorul a fugit. Apoi pe 22 ianuarie a.c., la ora 06.00, o altă femeie a fost lovită cu un cuțit lângă alimentara din cartierul Areni. Victima, de 54 ani, localnică, a plecat de la domiciliu spre serviciu, iar în fața alimentarei din cartierul Areni a auzit din spate niște pași grăbiți, fără a da importanță. Imediat a simțit o lovitură în zona spatelui, iar când s-a întors a observat un bărbat fugind.Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri de specialitate, fiind diagnosticată: „plagă înjunghiată torace posterior prin agresiune”.În continuarea cercetărilor efectuate cu privire la cele două agresiuni de pe raza municipiului Suceava, pe 19 februarie a fost identificată persoana bănuită de comiterea agresiunilor, respectiv un bărbat de 36 ani, din localitate.„Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a apreciat că ambele acte materiale întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, având în vedere zonele vitale vizate de autor (torace), precum și obiectul vulnerant folosit, respectiv obiect tăietor-înțepător (cuțit), cauzele fiind reunite”, se precizează în comunicatul poliției.Tot vineri, Tribunalul Suceava a dispus măsura de siguranță a internării medicale la Psihiatrie a bărbatului de 36 de ani, precum și expertizarea medico-legală psihiatrică a suspectului de către Comisia medico-legală psihiatrică din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava.

Recomandări

Pentru a nu fi prins de polițiști, un motociclist a călcat pedala de accelerație și a trecut inclusiv pe roșu, la semafor

Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat
Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat