La Vatra Dornei

Bărbat în stare gravă, după ce a ieșit din crâșmă direct în stradă

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a ieșit din crâșmă direct în stradă, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Accidentul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 18.45, pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei.
Victima, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Olt, se afla sub influența băuturilor alcoolice și s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
A fost lovit de un autoturism Opel, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Dorna Candrenilor.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care acestuia și pietonului li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al poliției județene.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Șofer anchetat penal după ce a dus-o acasă pe femeia pe care a acroșat-o pe o trecere de pietoni din centrul Sucevei

Prins de polițiști în timp ce consuma băuturi alcoolice în centrul orașului, un bărbat l-a amenințat cu moartea pe omul legii