Moarte suspectă

Bărbat găsit mort, cu un cuțit înfipt în piept, după ce a fost de pază în tura de noapte

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost găsit mort, cu un cuțit înfipt în piept, în baraca unei societăți de construcții cu sediul în orașul Salcea. Șocanta descoperire a fost făcută sâmbătă dimineață de angajatul venit să-l schimbe pe bărbatul în vârstă de 54 de ani, care fusese de pază în tura de noapte.
Personalul medical chemat la fața locului a constatat decesul lui Petru C., în vârstă de 54 de ani, din Liteni, cuțitul fiind adânc înfipt în piept și provocându-i hemoragie masivă. Având în vedere moartea suspectă a bărbatului a fost sesizat imediat Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, ancheta fiind demarată sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Treptat, pe parcursul anchetei, s-a conturat din ce în ce mai clar varianta unei sinucideri. Încă de la început s-a constatat că interiorul nu era răvășit, iar banii și telefonul victimei nu dispăruseră. Ulterior, anchetatorii au aflat că bărbatul a avut vineri seară o discuție contradictorie la telefon cu fiul său, legată de un conflict mai vechi cu privire la o sumă de bani.
Anchetatorii au găsit și o funie cu care se bănuiește că bărbatul a încercat inițial să se sinucidă. Necropsia efectuată asupra cadavrului nu a adus nici ea suspiciuni privind modul în care s-a produs decesul.
Ancheta continuă totuși, pentru a fi lămurite împrejurările exacte ale morții bărbatului.
Tot la finele săptămânii trecute un bărbat în vârstă de 69 de ani, din satul Berești, comuna Hânțești, și-a înfipt un cuțit în piept după o ceartă cu soția. În cazul acestuia, personalul medical chemat la fața locului a constatat o plagă superficială și leșin etanolic, bărbatul ajungând la spital.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a fi lăsat să intre în țară cu un cățel

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar