Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Laurențiu Hobjîlă pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv a patru infracțiuni de înșelăciune, a infracțiunii de emitere a unei file cec fără a avea disponibilul necesar la tras, în formă continuată (3 acte materiale), a infracțiunii de emitere a unei file cec cu dată falsă, în formă continuată (3 acte materiale), a infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, și a infracțiunii de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.În cursul lunilor iunie-august 2012, în calitate de administrator al unei societăți, inculpatul Laurențiu Hobjîlă a indus și menținut în eroare o persoană față de care s-a angajat să execute și monteze o lucrare constând în tâmplărie PVC cu geam termoizolant cu privire la posibilitățile sale concrete de executare a obligațiilor contractuale, folosind ca mijloc fraudulos pretinsa colaborare cu o societate din Roman, și a încasat de la păgubit 3.000 euro fără a efectua nici un demers pentru executarea lucrării la care s-a angajat. În cursul lunilor august-septembrie 2012, acesta a indus și menținut în eroare o a doua persoană față de care s-a angajat să execute și monteze o lucrare constând în tâmplărie PVC cu geam termoizolant, cu privire la posibilitățile sale concrete de executare a obligațiilor contractuale, folosind ca mijloc fraudulos pretinsa colaborare cu firma din Roman, și a încasat 7.800 euro fără a executa vreo lucrare.În cursul lunilor august-septembrie 2012 a înșelat o firmă prin aceeași metodă cu 35.304,40 de lei, iar în martie 2013 același Laurențiu Hobjîlă a indus și menținut în eroare o altă sociatate cu privire la posibilitățile sale concrete de executare a obligațiilor contractuale, a achiziționat mărfuri de la această societate și a înmânat cocontractantului o filă cec drept garanție, deși se afla în interdicție bancară, folosind-o astfel ca mijloc fraudulos de inducere în eroare, iar ulterior nu a plătit mărfurile achiziționate, prejudiciind firma vânzătoare cu suma de 1.068,35 lei, Inculpatul Hobjîlă Laurențiu, în calitate de administrator al respectivei firme, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a emis file cec postdatate către o societate din Oradea și una din Rădăuți.„În mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie 2012 – noiembrie 2012, în calitate de administrator al SC H.T. SRL, inculpatul Hobjîlă Laurențiu nu a înregistrat în evidența contabilă sumele încasate cu titlu de avans de la diferite persoane fizice, totalizând 63.318 lei, și implicit TVA în sumă de 13.247 lei, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 13.247 lei, reprezentând TVA suplimentar aferent sumelor respective.În cursul lunilor ianuarie – februarie 2014, în calitate de administrator al SC H.T. SRL, inculpatul Hobjîlă Laurențiu a refuzat în mod nejustificat să prezinte organelor din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava – Inspecție Fiscală, documentele financiar contabile ale SC H.T. SRL, în scopul împiedicării verificărilor financiare”, se precizează într-un comunicat al Tribunalului Suceava.




